Un tânăr a ajuns în arestul Poliției după ce a condus beat și fără permis prin Onești

În jurul orei 3:30 noaptea trecută, un tânăr de 29 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost surprins de o patrulă de poliție din Municipiul Onești în timp ce conducea un autoturism.

Tânărul din comuna Ștefan cel Mare, pe lângă că a condus băut, nu deținea nici permis de conducere.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost transportat la spital pentru a i se preleva mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

După toate verificările, tânărul nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, astfel că polițiștii l-au reținut pe acesta timp de 24 de ore și l-au introdus în Arestul IPJ Bacău.

Cercetările continuă și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise.

Sursa desteptarea.ro

redactori RadioEasy: Miruna Goci/Andrei Goci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *