Asociația Producătorilor și Importatorilor pentru Autovehicule (APIA) a declarat că susține majorarea subvenției din programul Rabla Plus la 8500 de euro față de 5100 de euro per autoturism cât a fost în 2024. Decizia de reducere a subvenției a condus la o reducere cu 32% a înmatriculărilor pe tot parcursul anului, arată un raport al Asociației Consumatorilor Europeni de Autovehicule (ACEA), care a și plasat România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește evoluția pieței de vehicule electrice.
”Începând cu 2027, subvenția ar urma să scadă treptat, urmând ca până în 2030 să fie eliminată complet”, transmite asociația
APIA salută decizia Ministerului Mediului de a elimina subvenția pentru vehiculele diesel și susține creșterea pragului de preț pentru mașinile eligibile prin programul Rabla, de la 75.000 la 80.000 de euro, pentru a reflecta inflația și evoluția pieței auto.
Totodată, APIA propune reducerea perioadei obligatorii de deținere a vehiculelor achiziționate prin programul Rabla, de la trei ani la un an, pentru a stimula piața. Asociația pledează și pentru introducerea unui program Rabla Comercial, destinat firmelor de transport, curierat și taximetrie, pentru a reduce poluarea generată de flotele comerciale.
