Topul neînțelegerilor la nivelul societal românesc îl dețin Ministerul Educației Naționale și instituțiile de învățământ. Managementul educațional strategic abundă de proiecte, concepții și proceduri care, în loc de acuratețe intelectuală, ele pică în mendrele gândirii fantasmatice. Ideea de economie a resurselor financiare pentru a corecta un dezechilibru generat prin lăcomie, egoism și lipsă de bun-simț practic face ravagii. Liderii își pierd controlul emoțional, fac declarații aberante și punctează cu ignobilul pentru a-și păstra portofoliile.
Daniel David, autointitulat un tehnocrat, se ocupa de identificarea unor motive conflictuale. Evită logica învățării prin trepte, o teorie etalată de către pedagogul Herbart, propune extinderea numărului de discipoli în organizarea formațiunilor de studiu, le cere moderatorilor acțiunii educaționale, învățătorilor, educatorilor, profesorilor și instructorilor să aibă norma de timp egală cu a celorlalți angajați din sfera producției de bunuri materiale. Până în prezent, nu a venit la conducerea instituției naționale un pedagog autentic, experimentat și validat prin știință, voință și conștiință.
Domnule profesor Daniel David, promit să vă trimit pentru a răsfoi în timpul dumneavoastră liber două volume pe care le-am publicat. Primul se referă la Profesor și elev. Relație psihanalitică! Al Doilea tratat vizează Acte revelatoare de limbaj pedagogic românesc. De la 1700 până în prezent! Găsiți discursuri cu relevanță și de actualitate. Rugămintea mea este să cooperați cu acele organizații profesionale – Asociația directorilor de școli, Academia pedagogilor, Asociațiile elevilor, părinților, etc! Ar fi păcat să persistați în erori manageriale, să vă depreciați stereotipia ca lider, ori să dezamăgiți un popor, a cărui șansă de dăinuire stă în educație! Cu educația, construim vatra sufletelor și coacem pâinile lor! Ambițiile dumneavoastră, până acum, s-au dovedit a fi mici! Credeți că vă vor ajuta să supraviețuiți?
Dan Căldăraru, cadru didactic asociat, autor de lucrări în comunicare și științele educației, deținător al titlului de doctor în științele educației, ziarist, membru în Uniunea Ziariștilor filiala Bacău!
Autor: Dan Căldăraru

