În jurul prânzului procurorii l-au oprit în trafic și l-au ridicat pe fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu, notează G4Media.ro. Acesta este suspect într-un dosar în care procurorii au făcut zeci de percheziții, printre care și la mercenarul Horațiu Potra.

Sursa foto: G4Media
Călin Georgescu este vizat de o anchetă a Parchetului General în care este acuzat de „implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate precum mareșalul Antonescu”, transmit sursele G4Media.

Reacțiile politicienilor nu au întârziat să apară:
”Împiedicarea dlui Georgescu să își depună dosarul de candidatură nu e normală. E un abuz al statului totalitar. Suntem aici cu toți parlamentarii AUR, veniți pentru a supraveghea și a observa că nu se încalcă vreo lege și că un om nevinovat nu e reținut și apoi arestat. Ne putem aștepta la orice din partea acestor abuzatori, înțeleg că e dl procuror Marius Iacob. Nu înțelegem competența Parchetului General”, a transmis George Simion., președintele partidului AUR și susținător al lui Călin Georgescu.
“Avem nevoie de voi, avem nevoie să fiți în spatele nostru. Fără voi noi nu putem. Este foarte important ca toată lumea să iasă în stradă și să dea un semn sistemului că a atins o limită care este inacceptabilă. Ce faceți voi este să vă puneți ștreangul de gât singuri. Acest lucru nu va rămâne nepedepsit. Vom face totul posibil ca dl Călin Georgescu să-și poată depune candidatura cât mai repede posibil.”, a declarat Anamaria Gavrilă, președinta partidului POT.
Imagini din timpul ridicării lui Georgescu de către procurori:
Dimineață au fost percheziții și la o grupare condusă de Horațiu Potra, Parchetul de pe lângă ÎCCJ menționând că aceștia, împreună cu Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare care vizează 27 de persoane din 5 județe.
Surse judiciare susțin că este urmărită ”inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe”.

La perchezițiile de acasă de la Horațiu Potra a fost găsit un seif cu suma de 900.000 de euro ascuns în podea, notează surse Digi24. Călin Georgescu a reacționat la aceste percheziții printr-o postare pe Facebook:
