Spitalul buhușean devine o constantă a performanței medicale în județul Bacău și nu numai. Instituția a reușit să atragă, în ultima perioadă, o serie de tineri medici pregătiți și care posedă harul de a lucra cu oamenii bolnavi. Media de vârstă printre medici, conform conducerii, este de 35 de ani. Performanța umană nu ar fi fost posibilă fără asigurarea dotărilor moderne. Colegiul Medicilor Bacău a premiat pentru excelență Compartimentul de Medicină Fizică și de Reabilitare/BFT din cadrul spitalului iar asta spune multe despre munca pe care o depun medicii, personalul medical și personalul tehnic. ”Spitalul se dezvoltă, avem medici cu o medie de vârstă de 35 de ani medici care-și fac foarte bine meseria, eu sunt foarte mândru de dânșii, sunt foarte mândru când reușesc să atrag un medic la spitalul din Buhuși și sunt mâhnit când pierd vreun medic din diverse motive”, a declarat Constantin Poiană, managerul spitalului buhușean, în cadrul emisiunii Migrenele Orașului, moderată de Dan Căldăraru. Directorul a mai spus că, undeva pe la finalul anului, spitalul va primi un statut superior. Asta este posibil “datorită medicilor, datorită personalului medical, a dotărilor, datorită performanței pe care o face și nu exagerez cu nimic. În spitalul Buhuși se muncește forate mult. Volumul de pacienți a depășit cu mult pe cel al unui spital de urgență”, după cum susține managerul Poiană. De altfel, instituția a primit undă verde de la ministerul sănătății pentru înființarea a noi secții cu paturi și anume chirurgie vasculară și recuperare neurologică.
Educație medicală continuă
Andrada Lichi, medic specialist în cadrul Compartimentului de Medicină Fizică și de Reabilitare/BFT a vorbit, în cadrul emisiunii, despre importanța educației medicale continue și a upgradării permanente a pregătirii fiecăruia dintre cei care lucrează cu pacienți. “Punctele EMC (educație medicală continuă) trebuie să le îndeplinească orice medic anual. Sunt undeva la două sute de puncte care trebuie obținute în cinci ani, cu un minim de douăzeci și cinci de puncte anual. Noi, pentru a reînnoi avizul de bună practică trebuie să avem acest punctaj. El se poate obține fie prin participare la conferințe, fie prin abonarea la reviste medicale”, a explicat dr. Andrada Lichi. Asta însă nu este tot. Tocmai pentru că un medic lucrează cu oameni și pentru oameni trebuie să aibă compasiune și să pună suflet. “Ca în orice meserie trebuie să pui suflet iar la noi, cu atât mai mult cu cât noi lucrăm cu oamenii. Contează foarte mult. Cred că este foarte important să ai o echipă care-și dorește să acționeze cât mai benefic pentru pacient”, a adăugat Lichi. Venind în completarea colegei sale, doctorul Andrei Pleșca a spus despre cât de importantă este comunicarea cu pacientul pentru ca recuperarea să fie una încununată de succes. “Comunicarea și stabilirea unei relații de încredere cu pacientul care vine la noi este destul de importantă pentru că pe asta se bazează respectarea indicațiilor pe care le dăm după aceea, pe termen lung”.

Echipamente de înaltă performanță
Despre importanța echipamentului medical în recuperare a vorbit bioinginerul medical Adela Horvat, care a subliniat faptul că trebuie să existe o completare între intervenția medicală umană și cea a mașinăriilor. “Ceea ce avem noi în bază sunt echipamente de înaltă performanță. Cel puțin din zona Moldovei suntem singurii care dispunem de acest tip de echipamente. Se regăsesc senzori inteligenți care preiau impulsurile pacientului. După ce pacientul termină cura de recuperare sunt capabile să genereze un raport pe baza căruia medicii să se poată ghida în ceea ce privește următoarele cure de terapie”, a spus Adela Horvat.
Autor: Răzvan Codreanu