Dosar penal pentru un tânăr de 25 ani din comuna Stănişeşti, surprins la volan sub influenţa alcoolului

La data de 27 octombrie, în jurul orei 00.30, poliţiştii Postului de Poliţie Onceşti au depistat un tânăr de 25 ani, din comuna Stănişeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DC 73, pe raza comunei Onceşti, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul de 25 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză avea numere provizorii de înmatriculare expirate.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *