eMAG, cel mai mare retailer online din România, a anunțat că de pe 17 aprilie a introdus o taxă pentru servicii operaționale aplicată fiecărei comenzi plasate pe platformă.
„Începând cu 17 aprilie 2026, eMAG introduce un cost de servicii operationale de 1% din valoarea produselor comandate, de minim 1,49 lei (TVA inclus), dar nu mai mult de 3,99 lei (TVA inclus), și se aplică tuturor comenzilor plasate pe platformă.
Decizia vine ca urmare a investițiilor sustinute ale companiei pe care le-am realizat în ultimii ani pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare, precum și a infrastructurii tehnice, într-un context macroeconomic marcat de volatilitate. Costul este afișat transparent înainte de finalizarea comenzii. Această decizie nu implică acțiuni suplimentare din partea sellerilor noștri”, se arată în comunicatul eMAG.

Platforma precizează că taxa se restituie doar in caz de retur complet al comenzii.
Restructurări în companie: oameni dați afară
Dante International, compania care operează eMAG, a încheiat anul 2024 cu o pierdere netă de peste 191 de milioane de lei, deşi cifra de afaceri a crescut cu 16%, la aproape 9 miliarde de lei.
Compania a demarat un proces de reorganizare internă care implică reducerea de personal cu aproximativ 3%. Decizia a fost argumentată prin necesitatea de a consolida şi eficientiza operaţiunile.
Măsura vine la începutul noului an fiscal 2026-2027 şi este dictată de un context macroeconomic dificil, plus competiţia tot mai acerbă din partea platformelor de e-commerce din afara Uniunii Europene.
