Hoț de buzunare, prins în flagrant de către polițiștii locali

Astăzi, 26.08.2019, polițiștii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică l-au prins în flagrant pe numitul G.C, de 48 ani, din Bacău, care încerca să fugă cu un telefon, pe care îl sustrăsese de la o persoană dintr-un autobuz din zona stației Orizont.

Din declarațiile victimei, T.V, de 66 ani, din Bacău, susnumitul a profitat de un moment de neatenție, reușind să-i sustragă din geantă telefonul și să fugă din autobuz.

Polițiștii locali au intervenit prompt, persoana în cauză fiind prinsă, încătușată și condusă la sediul Poliției Locale, unde s-a constatat că, numitul, G.C, avea antecedente penale, privind infracțiunea de furt, fiind dispusă măsura de predare a acestuia polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău, pentru definitivarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *