Identificat şi reţinut de poliţişti după ce a provocat accident şi a părăsit locul faptei

Poliţiştii au depistat şi identificat un bărbat, de 63 de ani, care ar fi provocat accident şi ar fi părăsit locul faptei. Acesta a fost reţinut.

La data de 17 septembrie a.c., Poliţia municipiului Oneşti a fost sesizată cu privire la faptul că ar fi avut loc un accident de circulaţie în comuna Mănăstirea- Caşin, iar conducătorul auto implicat ar fi părăsit locul accidentului.

Poliţiştii s-au mobilizat deîndată şi, la scurt timp, au identificat conducătorul auto.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, un bărbat de 63 de ani, din comuna Mănăstirea-Caşin, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localităţii a surprins şi accidentat o femeie în vârstă de 59 de ani şi o tânără de 20 de ani, care se deplasau pe marginea drumului, în calitate de pietoni. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

 În urma impactului a rezultat decesul femeii de 59 de ani şi rănirea tinerei.

Bărbatul de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.          

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *