Ieri, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în misiune de menținere a ordinii publice în municipiul Bacău, a depistat două persoane care au manifestat un comportament suspect, aruncând o pungă pe care o aveau asupra lor și încercând să evite contactul cu forțele de ordine. În urma verificărilor, jandarmii au descoperit asupra unuia dintre aceștia două plicuri ce conțineau substanțe vegetale de culoare verde oliv, cu un miros puternic și înțepător, susceptibile a fi substanțe interzise.




Cei doi au fost întrebați despre proveniența acestor substanțe și, în timpul deplasării către sediul unității, au oferit detalii despre strada și persoana de la care le-au procurat. Ulterior, după ce au contactat persoana respectivă și și-au dat din nou întâlnire cu ea, jandarmii au depistat și o a treia persoană, care avea asupra sa trei plicuri cu substanțe similare.
Toate aceste obiecte au fost ridicate în vederea confiscării, iar materialele și actele de constatare au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmii băcăuani acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise, fiind conștienți de pericolul major pe care aceste substanțe psihoactive îl reprezintă pentru sănătatea și siguranța comunității.
Facem apel către cetățeni să semnaleze imediat orice activitate suspectă legată de consumul sau comercializarea substanțelor interzise, pentru a proteja împreună sănătatea și siguranța comunității noastre. Totodată, susținem educația și prevenția, în special în rândul tinerilor, pentru reducerea riscurilor asociate consumului de substanțe psihoactive.
