Licitație pentru drumul expres Piatra-Neamț – Bacău

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că, in aceasta luna, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va publica pe SEAP documentaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate al unui drum expres de la Piatra-Neamţ la Bacău.

Ministrul Transporturilor tinut sa menționeze că execuţia drumului va fi realizată din fonduri europene nerambursabile.

„Documentaţia va fi ridicată pe SEAP în luna martie, pentru studiul de fezabilitate. Nu vreau să fac exerciţii de imagine, nu îmi stă în fire, dar ţin la termene şi fiecare entitate care îşi asumă un termen să şi-l asume. Acesta este termenul asumat de domnul director Narcis Neaga (director CNAIR – n.r.). Aşteptăm să vedem concretizarea propriu-zisă a acestui obiectiv”, a declarat ministrul Transporturilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamț, Ionel Arsene, a precizat că drumul expres va fi unul nou, nefiind vorba de extinderea actualului drum naţional de la Piatra-Neamţ la Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *