Primarul Municipiului Bacău, Cosmin Necula, a declarat pe Facebook că lucrările la sensurile giratorii de la Şerbăneşti şi la reamenajarea zonei adiacente se apropie de final.
S-au montat 4000 de metri pătrați de pavele, la modernizarea trotuarelor (Calea Romanului, str. Tecuciului şi Bdul. Unirii) şi s-au turnat peste 12.000 de metri pătrați de asfalt special, pentru traficul greu. De asemenea, au fost montați 16 stâlpi de iluminat public cu tehnologie economică LED.
”Prin investiția realizată vom avea un trafic rutier mai sigur, în zona cartierului Şerbăneşti, mai puțină aglomerație şi mai puțină poluare”, a mai declarat primarul Bacăului.