Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie, au efectuat 7 percheziţii, la mai multe persoane care ar fi amenajat un club privat clandestin în care ar fi fost consumate droguri și s-ar fi practicat prostituția. Trei persoane au fost reţinute şi ulterior arestate preventiv.
În perioada 27-28 martie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău au efectuat 7 percheziţii la locuințele unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal având ca obiect infracţiuni de trafic de droguri, punerea la dispoziţie a unui local pentru consumul ilicit de droguri, folosirea prostituţiei infantile, infracţiuni de corupţie şi asimilate faptelor de corupţie.
În cadrul percheziţiilor efectuate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri aflate în evidenţele unor instituţii publice şi persoane juridice de drept privat. Investigația vizează activitățile unor persoane din municipiul Bacău care, începând cu anul 2015, ar fi amenajat un club clandestin în care ar fi organizat, aproape zilnic, petreceri în timpul cărora s-ar fi consumat droguri sau substanțe cu efect psihoactiv și s-ar fi utilizat în mod curent serviciile unor minore care ar fi practicat prostituția.
În urma probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a trei persoane, ulterior, fiind arestate preventiv. Alte două persoane bănuite de trafic de droguri sunt cercetate în stare de libertate.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române, în activități fiind angrenați și jandarmi.