Peste 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de la începutul acestui an de inspectorii RAR prezentau pericol iminent de accident

Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 33508 vehicule, în toată ţara. În urma controalelor inspectorii RAR au constatat deficiențe tehnice majore și/sau periculoase la 15.235 de vehicule (45,47%), declarate neconforme.

Cele mai des întâlnite deficiențe tehnice au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%) precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%).

Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenţionale și au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare.

În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

Rezultatele controalelor desfăşurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *