Planul integral al femeii de 33 de ani prin care și-a vândut unul din gemeni: totul pentru 5000 de lei (surse)

Surse judiciare au confirmat pentru Radio Easy Bacău că A. A. M., o femeie din Bacău, este cercetată penal după ce ar fi încercat să răpească un bebeluș de la Maternitatea din cadrul Spitalului Județean Bacău.

Potrivit informațiilor, în luna ianuarie 2025, A. A. M. ar fi ajuns la o înțelegere cu D. B., o femeie însărcinată în luna a cincea cu gemeni, pentru a primi suma de 5.000 de lei în schimbul unuia dintre copii. În data de 22 aprilie 2025, cele două s-ar fi întâlnit în Autogara Bacău, unde A. A. M. i-ar fi înmânat lui D. B. suma de 3.000 de lei.

Pe 27 aprilie 2025, A. A. M. s-a deplasat de la hotelul Dumbrava, unde era cazată din 24 aprilie, către Maternitatea Bacău. Îmbrăcată în halat și pijamale, așa cum fusese instruită de mama copiilor, aceasta a urcat pe secția de Neonatologie. Acolo, a pătruns în salonul nr. 2, unde se afla unul dintre fiii lui D. B., născut la data de 23 aprilie 2025.

Femeia a introdus nou-născutul într-o plasă de hârtie și a părăsit unitatea medicală pe același traseu pe care venise. Ulterior, s-a întors la hotelul Dumbrava pentru a-și recupera bagajele și a luat un taxi spre domiciliul său din cartierul Șerbănești. Ajunsă acasă, A. A. M. le-ar fi spus rudelor că a născut de curând un băiețel.

Întreaga activitate a fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate în interiorul și exteriorul secției de Neonatologie. În urma percheziției, asupra suspectei au fost găsite hainele purtate în timpul comiterii faptei – halat, pijamale și papuci – care corespund imaginilor captate de sistemul de monitorizare video.

La audiere, A. A. M. a recunoscut fapta. Aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută și pedepsită de art. 205 alin. 1, 2 și 3 lit. b și c din Codul Penal. Față de suspectă a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bacău.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: