Poveste de campanie electorală: Fiecare-i cu maneaua lui

Ne este tot mai clar că politica s-a manelizat. Și nu în sensul de gen muzical vechi, cu influențe turco-balcanice-lăutărești ci în sensul de “să moară dușmanii”. Nici nu contează că, de cele mai multe ori, dușmanii ajung inevitabil la aceeași masă și uită de toate. Dar acum e campanile electorală și se practică. Deși n-ar trebui și n-am avea ce înțelege din faptul că un personaj aproape sinistru care se pretinde a fi artist și care a fost anchetat pentru proxenetism și alte drăcovenii îi dedică un cântecel manelistic generalului în rezervă Nicolae Ciucă. De neînțeles total este faptul că un candidat la senat de pe listele liberalilor băcăuani promovează porcăria pe un site de socializare. Adică de data asta, Lucian Bogdănel, candidat și el doar că pentru deputați din partea PSD, are dreptate în ceea ce scrie pe același site de socializare.

Revenind la maneaua lui Ciucă seamănă cu maneaua lui Băsescu. La fel de prost gust. Parcă lui Băsescu i se potrivea mai bine, totuși, cu fesul ăla pe cap și hărăiala de rigoare. Ciucă-i din alt film. Ar fi fost de-a dreptul ridicol să-l fi văzut pe candidatul PNL la Cotroceni, pe vremea când era general activ, lupta în Irak cum ar fi dat din mâini, fără număr din Humvee, la deschiderea paradei de Ziua Națională. Chiar dacă ar fi făcut aproape un sfert din vizualizările lui Dani Mocanu, ceea ce ar fi fost un succes viral dat fiind faptul că personajul sinistru cu pretenții de artist muzical are 64 de milioane de vizualizări la una dintre creațiile sale ridicate pe YouTube acum vreo două săptămâni. Până la urmă, ăștia suntem. Fiecare-i cu maneaua lui. Și cu interlopul din curte. Dar ca principiu, Lucian Bogdănel are dreptate.


Autor: Răzvan Codreanu

Redactie

Redactie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: