Președinția liberă, ziariștii ocupați!

Le spuneam unor prieteni motivul care l-a scos din cursa prezidențială pe domnul GS! Ziariștii pe care i-a convins că trebuie să le fie rușine! La interviul pe care îl avea programat cu Rifai, vocabularul i-a fost ieftin și nici pe departe curtenitor. GS a avut, de fapt, doi concurenți, presa și ND!

Neinspirată îi consider și decizia de a refuza prezența la dezbaterile televizate. Dacă aș fi în locul său, le-aș cere planurile de lecții celor din echipa de campanie. Acolo ar fi fost ideal să existe planuri de comunicare, în ale căror conținuturi să se regăsească fapte, acțiuni, evenimente, mesaje, organizarea și argumentarea lor, precum și canalele pe care acestea vor ajunge la electorat.

Dacă aș fi fost privilegiat cu o misiune de a activa într-o campanie prezidențială, atunci i-aș fi proiectat scenarii și jocuri de rol pe care i le-aș fi propus metodic. Școala din umbra lui GS a fost una de mâna a doua. Vanitatea candidatului de metal prețios, tonusul său emoțional neexersat, lipsa de autenticitate a discursului, precum și ignorarea comunicării mediatice i-au dărâmat universul său plin de certitudini politice. Dacă ar fi știut să atace pe frontul misiunii imediate prin cooperare cu presa, atunci fotoliul de la Cotroceni i-ar fi suportat masa corporală. Agresivitatea mult prelungită cu gradele deviantei a făcut să îi țină ocupați pe ziariști.

Știrile acestora i-au convins pe alegători să îl elimine pe Vrânceanul colorat în galben! Îmi amintesc un articol de presă titrat – Avionul a căzut din cauza birocrației! Acum ar fi mers un titlu – GS a căzut din cauza presei! Oare?

Autor: Dan Căldăraru

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: