Risc de EXPLOZIE pe E85 la Domnești! Un camion cu azotat de amoniu s-a tamponat cu altul de Ucraina.

În această seară a avut loc un grav accident de circulație pe DN2-E85 în zona localității Domnești, județul Vrancea. Din primele informații, șoferul unui camion de Galați care transportă azotat de amoniu a pierdut controlul volanului după ce cauciucul roții stânga față a explodat, și s-a izbit frontal de un alt camion cu numere de Ucraina, care circula regulamentar.

În urma impactului au rezultat două victime, încarcerate. Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului ucrainean și rănirea foarte gravă, în stare inconștientă, a șoferului de Galați. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, pe E85 formându-se o coloană de 5-10km.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Din cauza accidentului înregistrat pe DN 2 în localitatea Domnești, pentru a evita aglomerarea și timpii mari de așteptare, traficul rutier a fost deviat pe ruta Adjud-DN11A-Podu Turcului-Tecuci-DN24- Tișița, pentru conducătorii auto care vin dinspre Bacău și pe același traseu în sens invers pentru cei care se deplasează dinspre Focșani.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All