UPDATE 10 decembrie
Doctorița Liliana Petrescu a fost plasată de procurori sub control judiciar, potrivit unor surse din anchetă.
UPDATE, ora 17:00
Veste șocantă pentru sistemul medical băcăuan! Controversata doctoriță Liliana Petrescu, de la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Bacău, a fost reținută pentru 24 de ore într-un dosar de mită, fals și uz de fals, instrumentat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Decizia de reținere a doctoriței Petrescu vine la capătul unei zile care a început cu percheziții la Urgențe și cu audierea suspecților din dosar. Este vorba, pe lângă bine-cunoscuta doctoriță, de un asistent medical, dar și de persoane care ar fi dat mită pentru a obține concedii medicale nemeritate.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, la percheziții, s-au ridicat sume de bani și certificate de concediu medical.
„În cauză se efectuează cercetări pentru luare de mită, dare de mită, fals intelectual şi uz de fals din partea unor angajaţi UPU în legătură cu emiterea de concedii medicale false pentru sume de bani.
Doi suspecţi ( un medic şi un asistent medical) au fost reţinuţi”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, procuror Corina Elena Avorniciței.
Doctorița Liliana Petrescu este binecunoscută pentru scandalurile în care a fost implicată de-a lungul anilor. În ultimul, a fost acuzată de comportament inadecvat față de o pacientă cu cancer.
Sursa informațiilor: Ziarul de Bacău.
Știrea Inițială
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au efectuat marți dimineață, 9 decembrie, verificări la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bacău, într-un dosar aflat în lucru. Anchetatorii sunt la fața locului și strâng probe, fără ca până acum să fie comunicate oficial detalii despre suspiciunile investigate.
În contextul verificărilor, surse indică faptul că cel putin un medic din cadrul UPU ar putea fi vizat de anchetă.
De-a lungul anilor, acesta a fost implicat în controverse legate de comportamentul față de pacienți, unele ajungând la reclamații, plângeri penale și verificări interne.
Potrivit unor surse neconfirmate oficial, anchetatorii verifică și modul în care ar fi fost acordate mai multe concedii medicale pentru mită.
Ancheta este în desfășurare. Vom reveni cu informații imediat ce vor fi disponibile date oficiale.
Sursa informațiilor: bacau.net
