Un sergent major de la Jandarmerie, aflat în timpul liber, a salvat o bătrână dintr-un incendiu.

Sergent major Gabriel Brașoveanu – un exemplu de promptitudine și spirit civic

Aflat în timpul liber, sergent major Gabriel Brașoveanu a observat fum provenind din curtea unei case din apropiere. Fără ezitare, s-a îndreptat imediat spre locul respectiv. Știa că acolo locuiește o femeie în vârstă, singură, și a înțeles gravitatea situației.

Flăcările cuprinseseră deja o magazie și se extindeau rapid către locuință. Bătrâna, speriată, încerca să ceară ajutor. Colegul nostru a pătruns în curte, a ajutat-o să iasă în siguranță și a sunat la 112 pentru sprijinul pompierilor.

Intervenția sa promptă, împreună cu acțiunea rapidă a echipajului de pompieri sosit imediat la fața locului, a făcut ca incendiul să fie stins înainte să afecteze casa. Doar magazia a fost distrusă.

Îi mulțumim sergentului major Gabriel Brașoveanu pentru reacția sa rapidă și pentru implicarea de care a dat dovadă. Astfel de gesturi arată ce înseamnă, cu adevărat, să fii în slujba oamenilor, nu doar la serviciu, ci oricând e nevoie.

Comunicat de Presă Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacau

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *