Vicepremierul Dan Barna și ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă în vizită pe șantierul centurii ocolitoare a Bacăului

Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a vizitat, împreună cu vicepremierul Dan Barna și ministrul Transporturilor și Infrastructurii Cătălin Drulă, șantierul centurii ocolitoare a Bacăului, pentru a se asigura că lucrările merg bine și rapid, astfel încât toți cetățenii să se bucure cât mai repede de acest proiect extrem de important pentru oraș.

Pentru noi lucrurile s-au schimbat în bine de când a fost investit noul Guvern. Am susținerea colegilor și a partenerilor din Guvern, m-am luptat să aduc bani pentru oraș și am reușit. Municipiul Bacău a avut anul acesta o alocare record de la bugetul de stat. Finanțările record pentru Bacău demonstrează și interesul actualei majorități pentru dezvoltarea orașului nostru”, a declarat Lucian-Daniel Stanciu- Viziteu, primarul municipiului Bacău.

Vicepremierul Dan Barna a transmis că autostrăzile din Moldova devin realitate și Planul Național de Redresare și Reziliență  – PNRR are prevăzute 7,6 miliarde euro alocate pentru proiecte de infrastructură – cea mai mare sumă dintre toate programele de redresare europene alocate unui astfel de sector. „O parte foarte importantă din acești bani – din PNRR- merg către Moldova, o zonă care a fost pe nedrept neglijată zeci de ani de zile. Banii vor merge către A7 (cel mai mare proiect de infrastructură din PNRR) și A8, proiecte esențiale pentru moldoveni. Am vizitat și Centura Ocolitoare a Orașului Bacău – parte din A7 – împreună cu Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii și Lucian Stanciu -Viziteu, primarul orașului, și le-am spus bacăuanilor că suntem perfect conștienți de faptul că multă vreme au fost amăgiți cu promisiuni goale. Acele vremuri sunt pe cale de dispariție, iar una dintre dovezi este chiar centura Bacăului care va fi dată în folosință în curând. Mai importantă pentru oraș este și implicarea primarului Lucian Stanciu-Viziteu în demararea tuturor proiectelor, nu doar cele de infrastructură, și Lucian are tot sprijinul nostru” a transmis viceprim-ministrul Dan Barna.

Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a mai subliniat faptul că, de când a devenit primarul Bacăului, a colaborat foarte bine cu Guvernul României, a primit sprijin pentru construirea unui nou stadion municipal modern, pentru reabilitarea rețelei de distribuție de apă, pentru modernizarea iluminatului public, pentru construirea pistelor de biciclete și pentru ecologizarea haldei de fosfogips. El și-ar fi dorit ca și foștii primari să se lupte pentru Bacău și să aducă bani pentru modernizarea orașului.

De asemenea, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii a declarat că cel de-al 2-lea pod peste Bistrița este un obiectiv extrem de important pentru asigurarea dezvoltării economice și urbanistice viitoare a Bacăului pe axa Est-Vest si pentru decongestionarea traficului din zona centrala a orașului. Proiectul reprezintă o legătură nouă la rețeaua TEN-T, prin racordarea orașului prin intermediul podului cu inelul estic al șoselei de centură, parte din viitoarea A7. Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 22,5 milioane Euro. Primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, are tot sprijinul meu pentru demararea acestui proiect important pentru băcăuani, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii Cătălin Drulă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *