Vin echipamente gratuite pentru medicii de familie și personalul din centrele de îngrijire a vârstnicilor

„Medici de familie din județul Bacău vor primi în următoarele zile, gratuit, măști chirurgicale, puse la dispoziție de Ministerul de Interne, prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). De la București, au plecat în teritoriu 4.150.000 de măști chirurgicale, care sunt distribuite către rețeaua asistenței medicale primare, a asistenței sociale de îngrijire a persoanelor vârstnice și a bolnavilor cronic, precum și pentru instituțiile și structurile al căror personal vine în contact cu persoane care prezintă risc de a fi infectați cu virusul COVID-19.

Medicii de familie, la fel ca și colegii lor din spitale, se află în această perioadă în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus. Ei sunt alături de pacienții pe care îi consultă în cabinete sau la domiciliu, pentru cazurile netransportabile, iar riscul la care se expun este unul real și permanent.

În cabinetele medicilor de familie din județul Bacău vor ajunge, prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău, 28.100 de măști, iar alte 50.500 de măști  vor fi distribuite în centrele de îngrijire a vârstnicilor și a bolnavilor cronic, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Bacău.

Sănătatea medicilor, asistentelor, personalului medical, a celor care îngrijesc pacienții, bătrânii, bolnavii cronic, este esențială în bătălia cu epidemia de coronavirus. Eroii din prima linie merită respectul și susținerea noastră, în fiecare zi, dar mai ales astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății! Le doresc tuturor cadrelor medicale, de aici și de pretutindeni, putere și sănătate, să trecem cu bine prin această încercare!” a transmis intr-un comunicat Tudorița Lungu, deputat PNL Bacau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *