Școala abia a început dar elevii și profesorii din România vor avea în curând o zi liberă.
Această zi liberă va fi chiar înainte de începerea vacanței de la sfârșitul lui octombrie, când va fi sărbătorită Ziua Internațională a Educației.
În fiecare an, Ziua Educației este sărbătorită pe data de 5 octombrie.
În acest an, ziua de 5 octombrie va pica într-o zi de joi, astfel că elevii vor merge la școală doar 4 zile în săptămână 2-8 octombrie.
Se știe că din anul 1994 se celebrează această zi de 5 octombrie, la nivel mondial.
Perioadele în care elevii vor merge la cursuri în acest an sunt:
- Luni, 11 septembrie 2023 – vineri, 27 octombrie 2023
- Luni, 6 noiembrie 2023 – vineri, 22 decembrie 2023
- Luni, 8 ianuarie 2024 – vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
- Luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.
- Miercuri, 8 mai 2024- vineri, 21 iunie 2024;
Perioadele de vacanță ale elevilor sunt:
- Sâmbătă, 28 octombrie 2023 – duminică, 5 noiembrie 2023;
- Sâmbătă, 23 decembrie 2023 – duminică, 7 ianuarie 2024; o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
- Sâmbătă, 27 aprilie 2024- marți, 7 mai 2024;
- Sâmbătă, 22 iunie 2024- duminică, 8 septembrie 2024.
Sursa antena3.ro