Reținut cu mascații după ce a lovit un șofer în trafic.

Astăzi, 5 septembrie 2023, în comuna Ștefan cel Mare, polițiștii Biroului de Investigații Onești au dispus arestarea unu cetățean în vârstă de 32 de ani.

Acesta a fost reținut și cercetat pentru comiterea infracțiunilor de amenințare, distrugere, lovire sau alte violențe precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Așadar, acesta a fost introdus în arestul I.P.J Bacău.

Conform cercetărilor, un conducător auto în vârstă de 36 de ani, deplasându-se cu autocamionul în comuna Ștefan cel Mare, pe direcția Adjud – Onești, șicanându-se în trafic cu șoferul de 32 de ani, acesta din urmă lovind cu un obiect contondent caroseria autocamionului, adresându-i amenințări cu acte de violență pentru intimidare.

Polițiștii din Onești împreună cu Jandarmii au efectuat și o percheziție la domiciliul celui în cauză, unde au găsit ca probe materiale periculoase, astfel încât barbatul a fost imediat condus la sediul poliției pentru audieri.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J Bacău.

Aceste acțiuni au tulburat ordinea și liniștea publică, iar pentru acest fapt va fi pedepsit conform legii.

Sursa Bacau.net

Redactia

Redactia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: