Activități de informare a cetățenilor cu privire la noile măsuri de prevenire COVID – 19, desfășurate de poliţişti, jandarmi, pompieri, dar și polițiști locali

În cursul zilei de marți, 11 ianuarie, poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la noile măsuri legislative impuse în vederea prevenirii și limitării răspândirii COVID – 19.

Astfel, structurile teritoriale ale M.A.I au organizat și desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și rural. Activitățile au vizat, în special, zonele aglomerate și mijloacele de transport  în comun.

De reamintit este faptul că, zilnic, activităţile în contextul pandemiei au loc în sistem integrat și vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și purtarea măștii de protecție. 

Facem precizarea că, portul măștii de protecție, de tip medical, cu 3 pliuri sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, este obligatoriu în toate spațiile publice închise și deschise. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă!” au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *