În baza unui protocol comun încheiat la nivelul Municipiului Bacău, Poliția Locală a Municipiului Bacău asigură, în cele 16 unități școlare arondate instituției noastre, desfășurarea de activități informativ – preventive pe diferite teme.
În anul 2019 polițiști locali au efectuat un număr de 125 ședințe în care au fost implicați peste 2.700 de copii și aproximativ 150 cadre didactice fiind abordate în cadrul întâlnirilor teme precum: bullying-ul, prevenirea faptelor antisociale în incinta și în afara unităților de învățământ, trafic de persoane, consecințele consumului de tutun, alcool și substanțe cu efecte psihoactive, pedepse aplicate minorilor și pericolele internetului.
Anul acesta polițiștii locali au început ședințele în școlile repartizate instituției noastre și cu o campanie privind problematica protecției mediului numită „Colectează, Reciclează, Salvează!”. Cu acest prilej au fost organizate un număr de 20 ședințe cu caracter preventiv, în care le-a fost prezentat elevilor, pe baza unor imagini, modul în care se realizează colectarea selectivă în municipiul Bacău și importanța colectării selective a deșeurilor pentru asigurarea unui mediu sănătos.