De ceva vreme România stă în pachete! Acele măsuri cu accent restrictiv din care ieșim cu minusuri la confort, la resurse, dar și la bunul-simț. Le sugerez celor din guvern mentorați de către Ilie Bolojan să studieze câte ceva din doctrina filosofului irlandez Edmund Burke, fost membru în Parlamentul englez. El arăta că în orice acțiune umană, ai nevoie de maniere. Ele sunt autentice virtuți.
După cum se comportă cei îndrituiți să ne apere democrația, înțelegem imediat că suntem perdanți la toate valorile etern umane, precum și la cele ale comunității. Dacă se întâmplă așa, îi recomand genialului premier să aprofundeze un tratat emblematic, scris de către Daniel Ziblatt, cu titlul (Cum mor democrațiile)!
Sunt argumentate în conținuturi idei care țin de manierele la nivel de guvernare. Iată două dintre ele. Prima spune despre toleranța opoziției. A doua coordonată îi este asociată stăpânirii de sine în sensul de a nu abuza de puterea instituțională. Oare ce soartă ne-ar fi fost rezervată, dacă ai noștri strategi ai executivului știau de forța bunelor maniere? Până la urmă, ce voiam de la domn Ilie, omul cu viziune despre tăieri, suspendări, restricționări și bulversări de tot ridicolul? Noi doream ca oamenii cu putere administrativă să comunice.
Consultarea cu poporul este un elementar comportament, cu accente pe bun-simț și decență. Restructurarea cu buzduganul va genera haos. Conflictele interne sunt mai mult decât previzibile.
Cine știe ca în Istoria României revoltele maselor s-au stins cu violențele dictate de către cei care ne pupa mâinile să-i ștampilăm?
Urât, fără maniere, fără educație și fără iubire față de norod!
Autor: Dan Căldăraru

