Din anul 2020, ISU a retras autorizația de funcționare a firmei deținute de fiul primarului PSD din Caracal.
Cu toate acestea, firma fantomă ș-a continuat activitatea.
Localnicii știau despre acest fapt, deoarece mergeau acolo ca să-și încarce buteliile după ora 18:00.
Cu siguranță că oamenii legii știau despre această afacere necurată și, indiferent de câte reclamații se făceau, toți ,,oamenii mari,, din oraș intervin, blocând ancheta.
Așadar, fărădelegile nu sunt pedepsite cu bună știință, iar vinovații sunt mână în mână cu primarii care se arată consernați atunci când se întâmplă un dezastru de proporții, ca acesta.
Astfel, se încalcă legea de la cel mai mic la cel mai mare membru de partid, fiind în cârdășie cu alte organe ale statului, cum ar fi polițiști, procurori și judecători.
Pompierii sunt în alertă, existând pericol de a mai izbucni și alte incendii.
De aceea, se fac eforturi de răcire, deoarece, la aproximativ 500 de metri în zona din spatele stației GPL, a fost identificată o zonă afectată de explozie, unde bucăți de metal au fost proiectate în jur.
De asemenea, au fost evacuați oamenii din zonă, mai ales cei care au locuit aproape de focarul incendiului.
Ne întrebăm și noi câte astfel de cazuri se vor mai întâmpla, câți oameni vor trebui să mai moară nevinovați din cauza indiferenței autorităților care tratează totul în bătaie de joc?
Oare chiar e greu să învățăm ceva din tragediile de la Colectiv sau Mărăcineni?
Sursa foto aktual24