DAN AIR a început oficial zborurile, de la Bacău, către noile destinații cuprinse în programul de iarnă

DAN AIR, compania aeriană 100% românească, a început oficial să zboare de pe Aeroportul Internațional “George Enescu” din Bacău către noile destinații cuprinse în programul de iarnă. Primele zboruri din data de 11 decembrie, conform noului


program, cu plecare din Bacău, au fost către Bruxelles și Londra (Luton). DAN AIR va
zbura, în perioada 11 decembrie-30 martie 2024, către 8 destinații de top din Europa
(Londra, Bruxelles, Liverpool, Catania, Barcelona, Dublin, Roma, Torino), iar 6 dintre
acestea vor fi operate exclusiv de către DAN AIR.
CEO-ul DAN AIR a mers personal la Londra
Primele zboruri au avut parte și de câteva momente speciale. Reprezentanții companiei
DAN AIR au fost întâmpinați pe pistă de membrii din conducerea Aeroportului Internațional
“George Enescu” din Bacău și de președintele Consiliului Județean Bacău. Apoi, CEO-ul
Matt Ian DAVID, alături de ceilalți reprezentanți ai companiei aeriene, au zburat împreună
cu pasagerii la Londra, acolo unde au fost întâmpinați într-o ceremonie de “Bun venit” de
echipa Aeroportului Luton Londra.
Spre ce destinații zboară DAN AIR
DAN AIR a început oficial operarea pe Aeroportul Internațional “George Enescu” din
Bacău pe data de 11 decembrie. Compania aeriană 100% românească a ales destinații
extrem de căutate de călătorii din zona Moldovei, care nu mai fuseseră operate în ultimii
ani de celelalte companii. Șase dintre cele opt destinații incluse în programul de iarnă
vor fi operate exclusiv de DAN AIR. Astfel, din 11 decembrie până pe 31 martie 2024,
DAN AIR va zbura cu următoarele frecvențe către:
Londra în fiecare LUNI și VINERI
Bruxelles în fiecare LUNI și VINERI
Torino în fiecare MARȚI și SÂMBĂTĂ
Dublin în fiecare MARȚI și SÂMBĂTĂ
Roma în fiecare MIERCURI și DUMINICĂ
Barcelona în fiecare MIERCURI și DUMINICĂ
Liverpool în fiecare JOI
Catania în fiecare JOI

Beneficii pentru pasagerii DAN AIR
Bagaj de cală inclus în prețul biletului
DAN AIR este singurul operator aerian care oferă un bagaj de cală de 23 de kilograme
plus un bagaj de mână de 10 kilograme gratuit, la fiecare bilet de avion achiziționat.

Service on Board
Pasagerii primesc gratuit o gustare și o băutură pe timpul zborului, ca parte a pachetului
de beneficii gândit special pentru confortul călătorilor.
Asistență minor neînsoțit
DAN AIR are disponibil serviciul “Asistență minor neînsoțit”, astfel că în baza unei procuri
speciale din partea părinților sau a reprezentanților legali și în urma achitării unei taxe
suplimentare, minorii pot călători alături în siguranță alături de un reprezentant DAN AIR
până la destinație.
Animale de companie la bord
Animalele de companie, câini și pisici, de dimensiuni mici, cu o greutate de până la 8 kg cu
cușca inclusă, pot fi transportate în cabina de pasageri. Animalele de companie de talie
medie sau mare, cu o greutate de până la 32 kg cu cușca inclusă, se pot transporta la cala
avionului. Serviciul are o taxă suplimentară.
Despre DAN AIR
DAN AIR este o companie aeriană 100% românească, fondată în 2017, de pilotul
comandant Dan IUHAS, având pe atunci denumirea de Just Us Air. A operat doar zboruri
în regim ACMI (Aircraft. Crew. Maintenance. Insurance) pentru diverse companii aeriene
de renume internațional. Compania și-a schimbat numele în DAN AIR și a început
operarea de zboruri regulate sub marcă proprie. DAN AIR a zburat către destinații
importante din Europa de pe aeroporturile din București și Brașov, iar acum operează
curse regulate exclusiv de pe Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *