Polițiștii desfășoară activități pentru SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ

Sărbătorile de iarnă reprezintă pentru majoritatea cetățenilor o perioadă plină de
bucurie și de momente plăcute petrecute în familie sau în comunitate. Totuși, unii cetățeni
se pot confrunta cu diferite forme de victimizare, nivelul infracționalității fiind mai ridicat
în perioadele festive. În acest context, Poliția Română desfășoară campania de prevenire
„Sărbători în siguranță”, destinată prevenirii victimizării pe perioada sărbătorilor și
creșterii gradului de siguranță a populației.
Campania cuprinde două direcții de acțiune, respectiv prevenirea infracțiunilor
contra patrimoniului și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală la regimul
articolelor pirotehnice.
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității
desfășoară activități specifice acestei campanii până pe 12 ianuarie 2024, vizând atât
cetățenii adulți din județul Bacău, cât și pe cei minori.
O astfel de activitate a fost desfășurată în colaborare cu Serviciul de Probațiune
Bacău, în cadrul căreia polițiștii au discutat cu persoanele care au comis infracțiuni contra
patrimoniului, față de care instanța a dispus fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie
suspendarea executării pedepsei. Polițiștii au transmis grupului țintă informații legislative,
dar și aspecte legate de conștientizarea săvârșirii faptelor lor, atât pentru sine cât și pentru
familiile și comunitățile din care provin, în vederea prevenirii recidivei.

Recomandări:
 Când sunteţi la cumpăraturi nu lăsaţi poşetele sau genţile nesupravegheate în
căruciorul de cumpărături;
 Evitaţi să circulaţi pe străzi lăturalnice, insuficient iluminate şi izolate; încercaţi, pe
cât posibil, să vă deplasați în grup;
 Nu efectuaţi schimburi valutare ocazionale; apelaţi doar la serviciile unităţilor
specializate: bănci, case de schimb valutar;
 acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dvs. sau pe care le introduceţi
in casă!
 Dacă sunteţi victima sau martor al comiterii unei infracţiuni, sesizaţi imediat Poliţia
apelând 112 – apel de urgenţă gratuit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *