Doi tineri reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale după o altercaţie într-o staţie peco

La data de 24 iunie, în jurul orei 18.00, poliţiştii băcăuani au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către un tânăr de 22 ani, din comuna Letea- Veche, cu privire la faptul că în timp ce se afla într-o staţie de alimentare cu carburant, a fost lovit de un autoturism, conducătorul auto părăsind locul accidentului.

 Din primele cercetări efectuate poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 17.30, doi tineri, de 19 şi 20 de ani, ambii din comuna Letea-Veche, s-ar fi deplasat cu un autoturism, în incinta unei staţii peco din municipiul Bacău. În timp ce staţionau, s-a apropiat de autoturism, un alt tânăr de 22 de ani, care, profitând de faptul că geamul portierei era deschis i-ar fi aplicat celui de 19 ani mai multe lovituri cu pumnul, ameninţându-l cu acte de violenţă. Ulterior, tânărul de 19 ani ar fi încercat să părăsească locaţia, iar în timpul deplasării l-ar fi lovit cu autoturismul pe cel de 22 de ani care s-ar fi postat în faţa autoturismului.

Din verificări, poliţiştii au stabilit că, tânărul de 19 ani nu deţine permis de conducere. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cei doi tineri, de 19 şi 22 de ani au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *