„Duelul” protestelor în Capitală. Sindicaliștii protestau în același timp cu manifestanții lui Călin Georgescu.

A fost un duel al protestelor astăzi, în București. În timp ce sindicaliștii din poliție, armată, silvicutură, căi ferate și cadrele militare disponibilizate protestau la Piața Victoriei, manifestanții lui Călin Georgescu jucau hora și cereau „turul 2, înapoi” la momumentul eroului necunoscut din Parcul Tineretului. Trebuie menționat faptul că sindicaliștii „rezervaseră” Piața Victoriei încă de pe 8 ianuarie, dar Călin Georgescu a anunțat că va încinge o horă în același loc pe 22. După negocieri între protestatari și fostul candidat la președenție, anume faptul că nu va avea loc acea horă deoarece protestul lor nu este înregimentat politic, acesta din urmă a fost de acord să cedeze și să își mute manifestația.

Protestul sindicaliștilor a început la ora 10, iar adunarea susținătorilor la 12:30. La 12:00 Călin Georgescu a publicat pe Facebook că la 13 va fi în Parcul Tineretului, urmând ca mai apoi să plece spre Parcul Carol. Acest lucru nu fusese anunțat dinainte, manifestația având autorizație doar pentru Tineretului. Circa 2000 de oameni (la acea oră) au făcut cerc în jurul lui Călin Georgescu. Acesta a jucat hora cu susținătorii săi, pe urmă s-a îndreptat spre Parcul Carol. La plecarea acestuia oamenii s-au îmbulzit, și unele persoane chiar au leșinat.

În Parcul Carol acesta a depus împreună cu soția sa, Cristela, o coroană de flori la mormântul Ostașului Necunoscut, apoi a plecat.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Manifestanții se pare că nu au înțeles faptul că politicianul pe care îl susțin nu merge în Piața Victoriei ci la Parcul Carol, dar și-au făcut de cap și au plecat singuri spre protestul sindicaliștilor.

În acest timp, protestatarii de la Piața Victoriei așteptau vești de la liderii de sindicate care intraseră în Guvern pentru negocieri cu autoritățile.


Pe drum, simpatizanții lui Georgescu au fost agresivi cu o echipă Digi24, iar jurnalistul care transmitea de la fața locului a fost întrerupt de manifestanții care au tras de cameră și au spus și arătat gesturi obscene spre telespectatori.

Deși aveau autorizație de protest până la ora 16, sindicaliștii au fost nevoiți să declare protestul încheiat odată cu apariția primilor manifestanți, în jurul orei 14:50. A fost scandal între sindicaliști, deoarece unii și-au dat vestele jos și s-au alăturat celorlalți manifestanți, în timp ce restul s-au delimitat de acest protest politic, conficat de susținătorii lui Georgescu. Cei din urmă au fost acuzați de sindicaliști că au folosit fără drept recuzita montată în Piața Victoriei, urcându-se pe scenă și ținând discursuri la sistemul de sonorizare.

Nu au lipsit nici incidentele. Momentul tensionat a fost în jurul orei 16:00 când un protestatar a aruncat o petardă spre jandarmii situați pe trotuarul din fața guvernului. Pe lângă acest aspect, au mai fost aruncate spre forțele de ordine și steaguri, o cârjă, o bluză de trening și o șapcă. A fost solicitată intervenția scutierilor.

Câteva momente mai târziu, protestatarii au „spart” gardurile de protecție instalate de jandarmi.

Foto: Inquam Photos/Sabin Cîrstoveanu

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: