Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Scorțeni

În seara zilei de 13 noiembrie a.c, pompierii militari au fost solicitați, în urma unui apel telefonic primit în dispeceratul ISU-SAJ, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Scorțeni.

Astfel că, la locul indicat s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești.

Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul, iar în baza cercetărilor efectuate la fața locului s-a descoperit că incendiul a izbucnit din cauza coșului/burlanului de fum defect sau necurățat.

Astfel, se recomandă ca o dată pe an să se angajeze o persoană autorizată care va verifica, repara și curăța coșurile de fum.

De asemenea, țineți cont să nu puneți pe sobe materiale inflamabile, să izolați soba față de podea și de pereții din apropiere.

Respectați combustibilul prescris și instrucțiunile producătorului, iar cenușa trebuie depozitată într-un container de metal în afara casei, departe de grajd, fânar sau depozite.

Nu uitați să stingeți focul înainte de a merge la culcare!

Sursa desteptarea.ro

Redactori RadioEasy: Miruna Goci/Andrei Goci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *