Peste 90 de kg de articole pirotehnice confiscate de polițiștii băcăuani

La data de 24 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au acționat pe linia respectării regimului articolelor pirotehnice.

Polițiștii au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Hemeiuș care oferea spre vânzare articole pirotehnice fără a fi autorizat în acest sens. Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare de 2.500 lei, în greutate de aproximativ 25 kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

La data de 26 decembrie, polițiștii împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au acționat în zona pieței centrale din localitate unde au depistat un administrator al unei societăți comerciale care deținea articole pirotehnice, altele decât cele pentru care era autorizat. În urma inventarierii, au fost identificate articole pirotehnice în greutate totală de aproximativ 70 de kg, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, bunuri ce au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept si comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Foto: Inquam Photos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *