Politica se fondează pe sociologie!

Privilegiul de a le vorbi partenerilor de comunicare despre sociologie abia dacă s-ar putea acoperi printr-o valoare a aurului. Sociologia este viața însăși, reflectarea faptelor și a acțiunilor sociale. De aceea, desprindem ideea că politica are nevoie să se fondeze pe sociologie.

Oare câți dintre mentorii noștri cu aspirații elitiste și pretenții de recunoaștere ca exponenți politici înțeleg ceea ce zic? La întâlnirile planificate în studioul politic, numeroase anul trecut, au fost puține momente în care au ieșit în evidență realitățile societății moderne. Mai mult, mi-aș fi dorit să avansez idei și teze din teoriile românului Dimitrie Gusti, profesor cu notorietate și creator de sistem sociologic.

Sociologul român Traian Herseni sugera că misiunea sociologiei este să studieze societatea ca existență. Ar putea să facă viabil dezideratul magistrului politicianul local, regional sau cel de la nivel național.

Am șansa de a-mi reveni din pesimism, când mă gândesc la existența unei scoli de antrenare a politicienilor pe care au creat-o cei din formațiunea condusă de către GS! Îi știu pe mentorii care îi dau curs acțiunii educaționale, am luat act de proiectele propuse și ador concepția de management educațional.

România are potențial, resurse și imaginar național. Îi sunt urgente resursele umane potrivite și știința de a genera evenimente transformaționale. Aș fi puțin exigent și aș interveni cu amănuntul. Educația să devină urgență națională. Modelul de învățare a învățării să treacă pe podium, pe treapta întâi. Altfel, orice amânare ne va compromite statutul de țară cu valori confirmate în plan european. Politicianule, indiferent de calibru, dă-i girul Sociologiei! Ea este aliată incontestabilă!

Autor: Dan Căldăraru

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: