Prefectura a finalizat și va depune în instanța de contencios administrativ acțiunea prin care contestă aprobarea bugetului pe 2021

Instituția Prefectului județul Bacău a finalizat și va depune în instanța de contencios administrativ acțiunea prin care se cere anularea în parte (în speță, doar a amendamentului depus de consilierii semnatari) a HCL 111/20.04.2021 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a Programului de investiții pe anul 2021, ale Consiliului Local Bacău. Decizia a venit ca urmare a constatării mai multor elemente de nelegalitate, care justifică demersul instituției pe care o conduc.

Amendamentul depus de cei 12 consilieri locali în ședința de aprobare a bugetului a modificat substanțial proiectul propus de primarul municipiului, singurul în drept, ca ordonator principal de credite, să supună aprobării bugetul.

În același timp, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată fără indicarea surselor de finanțare și trebuie să treacă printr-o procedură de transparență decizională. Nici unul dintre acești pași nu a fost respectat.

Deși s-a speculat în spațiul public faptul că aș bloca activitatea Primăriei Bacău, aș vrea să reiterez că deja suntem la momentul în care bugetul este inoperabil, din cauza erorilor afișate la înregistrarea în sistemul ANAF. Voi solicita instanței scurtarea termenelor, având în vedere tocmai urgența aprobării unui buget care să respecte prevederile legale. Demersul nostru vine după o solicitare oficială adresată consilierilor locali de a pune în legalitate proiectul de buget și după 3 ședințe în care aceștia nu au ajuns nici măcar la discuții de fond.

În același timp, luăm în calcul formularea unei acțiuni similare, în instanță, de contestare a celor două hotărâri ale Consiliului Județean Bacău privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor reprezentând fonduri la dispoziția CJ și a sumelor privind finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2021.

Există și în cazul celor două hotărâri indicii de nelegalitate. Mai mult decât atât, întârzierile în punerea la dispoziție a documentelor oficiale ne îndreptățesc să credem că nu au fost respectați pașii procedurali. Abia după formularea a două cereri de furnizare a documentelor, pe 12 și 15 aprilie 2021, Consiliul Județean a transmis, abia pe 26.04.2021, un set de documente, și acesta incomplet.

„Intenția noastră prin aceste acțiuni nu este de a bloca activitatea unor instituții sau primării. Pentru mine este un moment în care cred că trebuie să punem interesele cetățenilor pe primul loc. Aceasta înseamnă că proiectele de dezvoltare trebuie să primeze. Și voi urmări permanent, cât sunt în această funcție, legalitatea actelor administrative și cum impactează ele, direct, viața cetățenilor acestui municipiu și județ.” a transmis prefectul județului Bacău, Leonard Bulai

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *