Regal de vânătoare și pescuit la Bacău

În perioada 27-29 octombrie 2023, în Sala de Atletism din Bacău, va avea loc cea de-a XI-a ediție a evenimentului internațional de vânătoare, de pescuit, de outdoor și street food Expo Hunting Moldavia. Organizatorul expoziției este compania băcăuană Sitael Team, în parteneriat cu CIC Teb Ro – Asociația Evaluatorilor de Trofee de Vânătoare și Regia Națională a Pădurilor Romsilva.

De asemenea, co-organizatorii acestui eveniment sunt tipografia Docucenter, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și Muzeul Cinegetic al Carpaților Posada, din Comarnic.

Evenimentul se vrea a fi un festival vânătoresc, cu concursuri specifice domeniului, un concurs de gastronomie vânătorească și tradițională.

Printre expozanți se numără producători și distribuitori de arme de vânătoare și de unelte de pescuit, dar și accesorii specifice.

Cei care sunt amatori de tir cu armele de vânătoare vor avea la dispoziție un poligon amenajat, respectiv Poligonul Hunting Fan.

Bineînțeles că nu vor lipsi producătorii tradiționalelor bunătăți culinare românești, cum ar fi Degustarium din Ghimeș-Făget, carmangeria La Bunelu, din Panciu sau Dulcețica Mamei, din Hemeiuș.

Celor care le placa arta, Muray Galeria vor promova lucrările pictorului Robert Muray, un mare iubitor de natură și de vânătoare.

O altă atracție va fi Expoziția de trofee cinegetice medaliate, Expoziția de câini de vânătoare (cu demonstrații și probe de lucru), Expo outdoor de construcții, accesorii și echipamente de vânătoare și pescuit și Expo auto 4X4 off road și utilitare de profil.

Așadar, pe 27 octombrie a.c, Echipa Hunting Moldavia continuă tradiția cu partenerul Complex Turistic EMD din Bacău, unde va avea loc o seară cu muzică live, gastronomie vânătorească asezonată cu vinuri recomandate de somelieri.

Expoziția va fi deschisă vineri între orele 11:00-19:00, sâmbătă între orele 09:00-19:00, iar duminică între 09:00-14:00.

Invitația este pentru toți pasionații de vânătoare și pescuit.

Sursa desteptarea.ro

Redactori RadioEasy: Miruna Goci/Andrei Goci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *