vin. nov. 15th, 2019

„S.O.S. cultura în peisajul rural băcăuan”, un proiect inițiat de Asociația Pentru Artă și Educație „George Apostu” Bacău

3 min read

„S.O.S. cultura în peisajul rural băcăuan” este un proiect inițiat de Asociația Pentru Artă și Educație „George Apostu” Bacău având ca susținători Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău și Filarmonica „Mihail Jora”. Proiectul este cofinanțat de Județul Bacău prin Programul anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul propriu pentru anul 2019 conform legii 350/2005. Proiectul se derulează în perioada septembrie-noiembrie 2019.

„S.O.S. cultura în peisajul rural băcăuan” este o continuare a unui proiect de acum doi ani denumit atunci „Arta pentru toți”. Astfel încercăm să marcăm, măcar o dată sau de două ori în decursul unui an, viața copiilor care cresc departe de orașele din județul Bacău, să le arătăm prin intermediul altor copii talentați crâmpeie din cultura universală prin muzică. O educație prin exemplul practicilor bune ale unor elevi către alți copii/elevi.

Prin proiectul de față, echipa își propune să schimbe perspectiva copiilor dotați muzical din zonele rurale, să stimuleze creativitatea, deprinderi de lucru, formarea gustului estetic precum și eliberarea de valorile promovate în media, trezirea interesului acestora pentru petrecerea timpului liber într-o manieră creativă. Totodată echipa de proiect urmărește dezvoltarea și promovarea vieții culturale băcăuane prin crearea unor evenimente cultural-artistice realizate cu elevi, acțiune care va avea un impact major asupra acestora atât celor de la oraș precum și celor din localitățile rurale vizate.

Obiectivul general al proiectului este promovarea muzicii clasice, instrumentale cu scopul de a stimula tinerii de vârstă școlară să devină receptivi la valorile culturale. Totodată propunerea vizează stimularea unor inițiative în practicarea artelor, formarea intelectului artistic precum și a performanței în rândul elevilor de la specialitatea muzică din cadrul Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău și a elevilor din alte unități școlare din județ prin organizarea unui concurs „Toamna artelor” .
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt minim 250 de elevi din zonele rurale vizate în proiect din localitățile Plopana, Secuieni, Fulgeriș din cartierul Șerbănești Bacău și elevii Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău în special de la specialitățile aerofone: flaut, clarinet, oboi, corn, trompetă etc. și elevi de la alte instrumente.

Valoare totală a proiectului este de 28 375. Cu o mare parte din acești bani s-au achiziționat deja instrumente muzicale, în valoare de 23 500 lei. Aceste instrumente sunt de o foarte bună calitate, unele dintre ele depășesc categoria student fiind din categoria celor profesionale și vor fi utilizate de elevii de performanță ai Colegiului Național de Artă de la specialitățile clarinet, trompetă, flaut, care au posibilități materiale reduse și nu pot să își cumpere instrumente atât de calitative.

Evenimente din cadrul proiectului au avut loc în zilele de:

  • 09.10.2019, ora 18:30, la Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Șerbănești (de lângă cele două sensuri giratorii);
  • 10.10.2019, ora 11 la școala gimnazială din localitatea Plopana Jud. Bacău;
  • 11.10.2019, ora 13 la Casa de cultură din localitatea Fulgeriș, județul Bacău.
    Proiectul se va finaliza cu alte două evenimente: mini-spectacolul desfășurat în localitatea Secuieni, jud. Bacău, pe data de 25 octombrie ora 11 și recitalul instrumental din cadrul concursului „Toamna artelor” ce va avea loc în data de 26 octombrie la Ateneul din Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: