Tribunalul a amânat pronunțarea pentru 16 iunie, în dosarul în care Prefectura a contestat bugetul Municipiului Bacău

Luni, 7 iunie 2021, la Tribunalul Bacău a avut loc înfățișarea în procesul prin care Instituția Prefectului Bacău a solicitat instanței anularea hotărârii Consiliului Local Bacău de aprobare a bugetului pe anul 2021.
La proces a participat și prefectul Leonard Bulai.

Instanța de judecată a pus în discuție cele două cereri de intervenție formulate de Municipiul Bacău, prin primar și de către cei 11 consilieri locali care au votat împotriva amendamentului. Tribunalul a respins excepția Consiliului Local Bacău cu privire la inadmisibilitatea acestor cereri, le-a pus în discuție și le-a considerat admisibile în principiu.
Totodată, a respins cererea prin care Consiliul Local a solicitat ca la dosarul cauzei să fie depuse și alte înscrisuri, ca neîntemeiată, având în vedere că administrarea acestor probe nu ar fi pertinentă și utilă cauzei și ar fi dus la tergiversarea procesului.
După aceste discuții prealabile, instanța a dat cuvântul pe fondul cauzei și a amânat pronunțarea pentru data de 16 iunie 2021, având în vedere complexitatea cauzei.

„Nu s-a pus niciodată în discuție retragerea cererilor de intervenție în interes alăturat, așa cum fals s-a vehiculat de către secretarul grupului celor 12 consilieri locali. După cum am anunțat, am solicitat scurtarea termenelor, drept dovadă fixarea primului termen de judecată a avut loc la doar o săptămână de la depunerea întâmpinării de către Consiliul Local”, a declarat prefectul Leonard Bulai. Până în prezent, procesul nu a afectat funcționarea Primăriei Bacău.

În situația admiterii acțiunii, consilierii locali vor trebui să respecte hotărârea Tribunalului, iar în situația respingerii, executivul Primăriei Bacău va avea un buget, care în forma adoptată, nu poate fi operat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *