Urmărit național prins de jandarmii băcăuani

Un bărbat dat în urmărire națională pentru executarea unei pedepse privative de libertate a fost depistat în această dimineață de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău pe strada Erou C.M.Hasan din municipiul Bacău.

Bărbatul în vârstă de 26 de ani, domiciliat în  județul Cluj, le-a atras atenția jandarmilor din cauză că nu purta mască de protecție, la verificarea identității în baza de date reieșind mandatul emis pe numele acestuia.

În cele din urmă a fost reţinut și condus la sediul unității pentru întocmirea actelor procedurale, fiind ulterior predat polițiștilor în vederea luării măsurilor legale.              

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *