4500 de români fără acte, deportați din SUA. „Dacă intrați ilegal, veți suporta consecințe grave”

Politica președintelui reales Donald Trump de a deporta masiv migranții fără viză de ședere în Statele Unite face ravagii și printre românii care au ales să trăiască „Visul American”.

Potrivit Antena 3, aproape 4500 de cetățeni români s-ar afla ilegal în SUA și sunt în evidențele autorităților americane.

„Preşedintele e deschis să-i deporteze pe indivizii ce au încălcat legile de imigrare. Astfel, dacă sunt aici ilegal, preşedintele este deschis să-i deporteze şi asta încearcă administraţia din greu să facă. Au fost angajaţi (n.r. – poliţiştii) să facă asta, să reţină, aresteze şi să-i deporteze pe răufăcătorii care ne-au invadat graniţele ţării, în ultimii patru ani”, a declarat Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe.

În total ar fi circa 1,5 milioane de persoane care trăiesc în SUA fără documente legale, și sunt în vizorul autorităților americane. Numai în New York serviciile secrete au făcut 20 de raiduri în apartamentele din zonele de la periferia metropolei unde au fost arestate deja 969 de persoane.

„Președintele Trump trimite un mesaj puternic și clar întregii lumi: dacă intrați ilegal în Statele Unite ale Americii, veți suporta consecințe grave”.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: