Conducători auto sancționaţi contravențional pentru transport ilegal de persoane

La data de 09 octombrie, polițiștii rutieri din Bacău au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Negri, care transporta, contra cost, patru persoane, pe ruta Bacău-Negri, fără a deţine autorizaţie taxi.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

La aceeaşi dată, a fost depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Ungureni, care transporta, contra cost, patru persoane, pe ruta comuna Ungureni-Bacău, fără a deţine autorizaţie taxi.

Poliţiştii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *