În luna noiembrie 2020, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au executat misiuni de menţinere sau de asigurare a ordinii publice atât în sistem integrat, în cooperare cu poliţişti, cât și prin echipaje independente de jandarmi, acționând pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională, precum şi pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-Cov2.
În această perioadă, jandarmii au aplicat peste 1000 de sancţiuni contravenționale în valoare totală de peste 140000 de lei, mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 600 de amenzi și avertismente, fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în special în ceea ce privește portul măștii în locuri publice.
De asemenea, nici faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială (tulburarea ordinii și liniștii publice, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, consum de alcool în locuri publice) nu au fost trecute cu vederea, jandarmii constatând și sancționând mai mult de 350 de astfel de fapte, iar peste 100 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte încălcări ale legislației în vigoare ( comerț ilegal, regimul silvic și piscicol).
În ceea ce privește faptele de natură penală, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul a 11 infracţiuni constatate independent, iar pe timpul acțiunilor desfăşurate în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Bacău, jandarmii au acordat sprijin la constatarea unui număr de 18 infracţiuni.
Cetățenii sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situația impune, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112.