Precizări legate de sistemul RO-ALERT și avertizările primite de băcăuani, în această perioadă

Referitor la articolul intitulat „Deși rata de incidență a ajuns sub 2 la mie, băcăuanii sunt avertizați că s-a trecut de 3 la mie” publicat in mass-media din Bacău, în data de 27 aprilie 2021, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” al judeţului Bacău (ISUJ Bacău) doreşte să facă următoarele precizări.

„Sistemul RO-ALERT permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, conform prevederilor legale. Pentru a difuza un mesaj de avertizare a populației, operatorul Sistemului RO-ALERT are la dispoziție o hartă digitală pe care poate selecta zona în care trebuie transmisă avertizarea.

Tehnologia Cell Broadcast, pe care se bazează Sistemul RO-ALERT, permite că antenele de comunicații mobile din zona selectată să difuzeze mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile care funcționează în aria de acoperire a acestora. Celulele rețelelor de telefonie mobilă nu sunt dimensionate după întinderea și forma localităților. O celulă poate cuprinde o porțiune dintr-o localitate, o localitate întreagă sau mai multe localități.

De asemenea, de menționat este faptul că celulele diferă de la un operator de telefonie mobilă la altul. Astfel, abonații unui operator pot primi mesajele transmise, în schimb ce abonații unui alt operator de telefonie mobilă nu vor primi mesajele respective, chiar dacă cele două persoane se află în aceeași locație.

Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că rata de incidență din două UAT-uri (Hemeiuș și Letea Veche) vecine municipiului Bacău este de peste 3 la 1000 de locuitori, utilizatorii de telefonie mobilă, care s-au aflat în celulele care deservesc mai multe localități, au primit mesajul de avertizare. Acest lucru este demonstrat de faptul că mesajul de avertizare nu a fost recepționat de toți utilizatorii de telefonie mobilă de pe raza municipiului Bacău.

Cu toate acestea, considerăm că inconvenientul creat prin recepționarea mesajelor de avertizare este unul minor, având în vedere situația cu care ne confruntăm de mai bine de un an.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *